joi 20 septembrie 2018 8:16
Acasă / Hunedoara / Organizatorii celui mai dur raliu de hard-enduro din lume, Red Bull Romaniacs, au decis să ajute copiii care suferă de sindromul Down, din Valea Jiului, dar și o grădiniță din Lupeni, care nu deține un spațiu de joacă adecvat. Concurenții ediției din acest an a Red Bull Romaniacs au fost rugați să participe la o colectă cu cât mai multe obiecte, ce ulterior vor fi vândute pentru a asigura fondurile necesare sprijinirii acestor proiecte. Gestul făcut de rideri nu e o premieră. În anul 2016, rideri din întreaga lume au fost îndemnați să aducă cu ei la Sibiu obiecte sau echipament de care nu mai au nevoie, care au fost colectate și apoi vândute împătimiților de enduro din întreaga țară. Prin intermediul acestui proiect s-au strâns aproape 60.000 de lei, care s-au dus spre Asociația Baby Care, în sprijinul proiectelor de dezvoltare a secției de neonatologie sau spre Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu. Din inimă, pentru Valea Jiului Anul acesta, raliul de hard-enduro se va desfășura pentru două zile și în zona Văii Jiului, una dintre cele mai greu încercate zone din România. Valea Jiului se zbate la limita sărăciei de mulți ani încoace, de când a început declinul domeniului minier. Prin urmare, eforturile Enduro for Romania se vor îndrepta anul acesta spre două proiecte sociale din această zonă a țării. Asociația Down Valea Jiului a fost înființată în anul 2007, iar în momentul acesta sunt 32 de copii ce beneficiază de sprijinul acestei asociații și un număr considerabil de adulți născuți cu această boală cumplită. Asociația a fost înființată de un grup de părinți care au copii ce suferă de sindromul Down și care în lipsa vreunui ajutor din partea statului român a luat problema pe cont propriu. „Cea mai mare problemă a noastră este că statul român nu oferă absolut niciun ajutor copiilor ce suferă de această boală. Părinții trebuie să se descurce cum pot. Cum tratamente subvenționate de stat nu există, singura variantă sunt orele private de logopedie, care sunt foarte scumpe și foarte greu de susținut financiar de o familie din această zonă a țării. Până acum ne-am mai descurcat cu cei 2% pe care am reușit să îi obținem de la minerii din zonă însă cum numărul lor este din ce în ce mai mic nu mai avem mari speranțe”, spune Liviu Corsanschi, președintele Asociației Down Valea Jiului. În cazul în care terapia este începută din primele luni de viață, 6 luni, un an, copiii afectați de această boală pot fi recuperați în proporție de 80-90%. „Ne-am dori să putem crea un centru permanent unde să putem îngriji acești copii. Părinții lor îmbătrânesc, la un moment dat vor muri, ce se va alege de acești copii?”. Nevoile imediate ale asociației sunt manualele de lucru în terapia copiilor cu sindrom Down. Aceste manuale le stimulează capacitatea intelectuală, îi ajută să vorbească și să se integreze în societate. Pe lângă manuale, cei mici au nevoie de numeroase jocuri și jucării special create pentru a fi utilizate în terapia copiilor cu sindrom Down, de care asociația, de asemenea, nu dispune. „Jocurile îi ajută să își dezvolte dexteritatea și intelectul. Scopul nostru este să îi recuperăm ca să poată merge la o școală de masă și nu în școli speciale. Vrem să își creeze deprinderi personale, să poată face singuri diverse lucruri și, în special, să interacționeze cu ceilalți oameni”, mai spune președintele Asociației din Valea Jiului. Un alt proiect: un loc de joacă pentru copii Pe lângă contribuția dedicată acestei asociații, din fondurile adunate în urma vânzării obiectelor donate de riderii din întreaga lume va fi sprijinită și Grădinița cu program normal Lumea Copiilor din orașul Lupeni. Grădinița îngrijește zilnic aproximativ 100 de copii care nu au niciun spațiu de joacă amenajat corespunzător. „Am putea dota sala de sport a grădiniței cu cele necesare sau am putea amenaja un loc de joacă pentru cei mici în curtea grădiniței, care nu este amenajată corespunzător pentru activitățile micuților”, spune educatoarea Anita Burlacu. Concurenții ediției din acest an a Red Bull Romaniacs au fost rugați să participe la colectă cu cât mai multe obiecte ce ulterior vor fi vândute pentru a asigura fondurile necesare sprijinirii acestor proiecte. Obiectele vor fi colectate pe durata celor cinci zile de raliu în mai multe puncte de colectare iar în ziua prologului, 24 iulie, toți cei care doresc să contribuie la aceste două cauze și doresc să își sporească garderoba offroad sunt invitați la cortul special amenajat pe bulevardul Coposu (Sibiu). Ediția 2018, una epică Conform organizatorilor, pentru prima dată, motocicliştii care vor concura la raliul Red Bull Romaniacs vor trece şi prin porţiuni de mine dezafectate din Valea Jiului. Competiția, ce are loc în perioada 24-28 iulie, se anunță una cu trasee dificile. „După startul ceremonial din Piaţa Mare (n.r. – Sibiu) pe 24 iulie, urmează startul propriu-zis în raliu, dimineaţa fiind programate calificările pentru Prolog şi, începând cu ora 17.00, finalele. Prologul este showul urban în urma căruia se stabileşte ordinea de start pentru prima dintre cele patru zile de off-road. Cum ediţia 2018 se doreşte a fi una epică, traseul din acest an este unul care va rămâne cu siguranţă în memoria concurenţilor. Odată încheiată aventura urbană, urmează patru zile de off-road – în acest an traseul a trei dintre ele ajunge în zona Petroşani, urmând să se parcurgă chiar şi secţiuni din mine dezafectate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatori.

Organizatorii celui mai dur raliu de hard-enduro din lume, Red Bull Romaniacs, au decis să ajute copiii care suferă de sindromul Down, din Valea Jiului, dar și o grădiniță din Lupeni, care nu deține un spațiu de joacă adecvat. Concurenții ediției din acest an a Red Bull Romaniacs au fost rugați să participe la o colectă cu cât mai multe obiecte, ce ulterior vor fi vândute pentru a asigura fondurile necesare sprijinirii acestor proiecte. Gestul făcut de rideri nu e o premieră. În anul 2016, rideri din întreaga lume au fost îndemnați să aducă cu ei la Sibiu obiecte sau echipament de care nu mai au nevoie, care au fost colectate și apoi vândute împătimiților de enduro din întreaga țară. Prin intermediul acestui proiect s-au strâns aproape 60.000 de lei, care s-au dus spre Asociația Baby Care, în sprijinul proiectelor de dezvoltare a secției de neonatologie sau spre Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu. Din inimă, pentru Valea Jiului Anul acesta, raliul de hard-enduro se va desfășura pentru două zile și în zona Văii Jiului, una dintre cele mai greu încercate zone din România. Valea Jiului se zbate la limita sărăciei de mulți ani încoace, de când a început declinul domeniului minier. Prin urmare, eforturile Enduro for Romania se vor îndrepta anul acesta spre două proiecte sociale din această zonă a țării. Asociația Down Valea Jiului a fost înființată în anul 2007, iar în momentul acesta sunt 32 de copii ce beneficiază de sprijinul acestei asociații și un număr considerabil de adulți născuți cu această boală cumplită. Asociația a fost înființată de un grup de părinți care au copii ce suferă de sindromul Down și care în lipsa vreunui ajutor din partea statului român a luat problema pe cont propriu. „Cea mai mare problemă a noastră este că statul român nu oferă absolut niciun ajutor copiilor ce suferă de această boală. Părinții trebuie să se descurce cum pot. Cum tratamente subvenționate de stat nu există, singura variantă sunt orele private de logopedie, care sunt foarte scumpe și foarte greu de susținut financiar de o familie din această zonă a țării. Până acum ne-am mai descurcat cu cei 2% pe care am reușit să îi obținem de la minerii din zonă însă cum numărul lor este din ce în ce mai mic nu mai avem mari speranțe”, spune Liviu Corsanschi, președintele Asociației Down Valea Jiului. În cazul în care terapia este începută din primele luni de viață, 6 luni, un an, copiii afectați de această boală pot fi recuperați în proporție de 80-90%. „Ne-am dori să putem crea un centru permanent unde să putem îngriji acești copii. Părinții lor îmbătrânesc, la un moment dat vor muri, ce se va alege de acești copii?”. Nevoile imediate ale asociației sunt manualele de lucru în terapia copiilor cu sindrom Down. Aceste manuale le stimulează capacitatea intelectuală, îi ajută să vorbească și să se integreze în societate. Pe lângă manuale, cei mici au nevoie de numeroase jocuri și jucării special create pentru a fi utilizate în terapia copiilor cu sindrom Down, de care asociația, de asemenea, nu dispune. „Jocurile îi ajută să își dezvolte dexteritatea și intelectul. Scopul nostru este să îi recuperăm ca să poată merge la o școală de masă și nu în școli speciale. Vrem să își creeze deprinderi personale, să poată face singuri diverse lucruri și, în special, să interacționeze cu ceilalți oameni”, mai spune președintele Asociației din Valea Jiului. Un alt proiect: un loc de joacă pentru copii Pe lângă contribuția dedicată acestei asociații, din fondurile adunate în urma vânzării obiectelor donate de riderii din întreaga lume va fi sprijinită și Grădinița cu program normal Lumea Copiilor din orașul Lupeni. Grădinița îngrijește zilnic aproximativ 100 de copii care nu au niciun spațiu de joacă amenajat corespunzător. „Am putea dota sala de sport a grădiniței cu cele necesare sau am putea amenaja un loc de joacă pentru cei mici în curtea grădiniței, care nu este amenajată corespunzător pentru activitățile micuților”, spune educatoarea Anita Burlacu. Concurenții ediției din acest an a Red Bull Romaniacs au fost rugați să participe la colectă cu cât mai multe obiecte ce ulterior vor fi vândute pentru a asigura fondurile necesare sprijinirii acestor proiecte. Obiectele vor fi colectate pe durata celor cinci zile de raliu în mai multe puncte de colectare iar în ziua prologului, 24 iulie, toți cei care doresc să contribuie la aceste două cauze și doresc să își sporească garderoba offroad sunt invitați la cortul special amenajat pe bulevardul Coposu (Sibiu). Ediția 2018, una epică Conform organizatorilor, pentru prima dată, motocicliştii care vor concura la raliul Red Bull Romaniacs vor trece şi prin porţiuni de mine dezafectate din Valea Jiului. Competiția, ce are loc în perioada 24-28 iulie, se anunță una cu trasee dificile. „După startul ceremonial din Piaţa Mare (n.r. – Sibiu) pe 24 iulie, urmează startul propriu-zis în raliu, dimineaţa fiind programate calificările pentru Prolog şi, începând cu ora 17.00, finalele. Prologul este showul urban în urma căruia se stabileşte ordinea de start pentru prima dintre cele patru zile de off-road. Cum ediţia 2018 se doreşte a fi una epică, traseul din acest an este unul care va rămâne cu siguranţă în memoria concurenţilor. Odată încheiată aventura urbană, urmează patru zile de off-road – în acest an traseul a trei dintre ele ajunge în zona Petroşani, urmând să se parcurgă chiar şi secţiuni din mine dezafectate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatori.

Un băiat de 10 ani, din Orăștie, este acuzat de fapte de o violență extremă. Copilul ar fi ucis un pui de pisică, pe care, spune proprietara animalului, l-a supus la adevărate chinuri. Nu este pentru prima dată, spun martorii, când băiatul face așa ceva. Anii trecuți, el i-ar mai citește toată știrea…